Omule, nu vezi? Nu ştii
Că sunt trist şi obosit,
De atâta răutate
Şi din lipsă de iubit?
Sunt mâhnit că frumuseţea
Ce mi-a dat-o Dumnezeu,
Se transformă în cenuşă
Şi alunecă spre hău...

Omule, nu ştii? Nu vezi
Că-n aprinsa-ţi lăcomie,
Laşi în urma ta dezastru,
Deznădejde şi pustie?
Munţii-s văduviţi de codri,
Apele devin murdare
Iar de-atâta fum şi ceaţă
Nu mai poţi privi spre zare...

Ţi-aminteşti? Era o vreme
Când trăiam în armonie
Eu îţi dăruiam bucate
Tu-mi cântai cu bucurie
Însă nu ştiu când şi cum
Te-ai schimbat... nu mai iubeşti
Şi de mine nu-ţi mai pasă
Vrei doar tu... tu să trăieşti!

Eu acum sunt supărat
Şi-n adâncul meu suspin
Mi-am făcut tovarăş vântul
Şi furtuna-mi e alin
Totuşi, vreau să ne-mpăcăm
Căci avem în cer un Tată
Ce ne leagă prin iubire,
Care încă ne mai iartă!

Vulcan-15-09-2023
Mary